\
Bună,
Sunt Veaceslav și din 2013 administrez compania Grancomer SRL. În nordul Moldovei se cultivă o mulțime de boabe de soia și practic nu existau companii care să se angajeze în prelucrarea acestora, așa că a aparut idea creării unei astfel de întreprinderi.
Ne ocupăm cu comercializarea cerealelor și procesarea boabelor din soia, obținând ulei de soia, care este folosit pentru biocombustibil și producere de bioaditivi pentru hrana animalelor. Uleiul de soia îl exportăm în Bulgaria și România. Pe lângă aceasta, mai avem și un magazin veterinar în mun. Edineț. Pandemia a avut un impact negativ asupra activitătii, deoarece a scazut exportul, dar la moment situația se îndreaptă lin spre normal.
Comercializăm grâu, porumb, florea soarelui, șrot, macuc, soia, și toate astea le găsești la depozitul nostru din or. Edineț, str. Apicultorului, nr. 2.
Ai şi tu o poveste pe care ai dori să o împărtăși altora?