\
Bună!
Sunt Silviu de la Magic agricol. E păcat să nu dezvolți o afacere în agricultură trăind într-o țară agrară. Noi, am ales cultivarea „aurului mov”, adică a lavandei, pentru că este o plantă multianuală, nepretențioasă și bineînteles datorită uleiului estențial obținut din această plantă, care este folosit pe scară largă în parfumerie, cosmetologie, medicină și industria chimică. Plantația noastră de levănțică a fost înființată în anul 2017 pe podișul din satul Valcinet, Călărași. La moment întreprinderea prelucrează 60 ha. Ne extindem având scopul să creștem plantația pâna la 150 ha.
Afacerea noastră este una de familie, la care muncim toți, de la mic la mare. Producem ulei eteric de lavandă. Pe lângă asta, suntem și primii în Republica Moldova care ne creștem propriul material săditor folosind o metodă inovativă – metoda «olandeză». Metodă ce presupune creșterea butașilor în palete alveolare. Folosind această metodă, obținem butași cu un sistem radicular bine dezvoltat și care pot fi sadiți în sol deschis din septembrie, asigurând o rată de prindere de 95%. Pentru a planta și a îngriji plantația am procurat o mașină specializată de plantat și câteva mașini semiautomate de prășit, utilaj care ușurează procesul de îngrijire și plantare. În timpul pandemiei a scăzut puterea de cumparare pe piețile internaționale, noi fiind exportatori. Dar fiind exportatori a unui produs calitativ ne-am găsit nișa, și în 2021 am facut chiar primul export de ulei esențial de lavandă la o companie procesatoare de uleiuri esentiale din Franța.
Unde ne găsești? În Vălcineț, chiar pe câmp, mai tot timpul. Suntem și online, pe Facebook și Instagram
Ai şi tu o poveste pe care ai dori să o împărtăși altora?